Polițiștii din Otopeni au demarat o anchetă în urma unor informații apărute pe grupurile de părinți ale elevilor de la un liceu local.
UPDATE: Medicii au stabilit că elevii nu au consumat substanțe interzise
Cele două eleve care au ajuns la spital după banchetul de la finalul clasei a VIII-a care a avut loc într-un local din Tunari nu au consumat droguri, a informat, luni, Biroul de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Ilfov.
„În urma primelor verificări efectuate de către poliţiştii oraşul Otopeni, precum şi a analizelor medicale efectuate, nu au rezultat indicii cu privire la prezenţa în organism a unor substanţe de abuz (substanţe psihoactive). În cadrul activităţilor de verificare, reprezentanţii localului respectiv au pus la dispoziţie contractul de prestări servicii, iar în urma verificărilor efectuate nu au rezultat elemente de probaţiune care să conducă la faptul că reprezentanţii localului au servit minorilor băuturi alcoolice”, a transmis IPJ Ilfov, conform Agerpres.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Se pare că mai mulți elevi au ajuns la spital după ce au consumat alcool și alte substanțe la un banchet care a avut loc în noaptea de 31 mai spre 1 iunie.
Conform comunicatului emis de IPJ Ilfov, polițiștii s-au autosesizat în urma acestor informații și au început verificările necesare pentru a stabili cu certitudine situația de fapt și de drept. Se vor lua măsurile legale care se impun în urma concluziilor anchetei.
Această investigație are scopul de a clarifica dacă elevii au consumat substanțele respective și de a identifica responsabilii pentru aceste incidente.